Despre ipocrizia neoliberală

Download PDF PDFicon

Capitalismul se bazează pe rasism.

Conceptul de „rasă”, în sensul său actual este o construcţie relativ recentă. Apariţia sa coincide cu zorii capitalismului şi cu perioada în care colonizatorii europeni au intrat în contact cu populaţii de pe alte continente. Înainte de perioada marilor descoperiri geografice, termenul de „rasă” nu a avut o semnificaţie specială (fiind doar un sinonim pentru „fel”, „tip”, „specie”). O dată cu cucerirea unor noi teritorii de către europeni, „rasa” a început să semnifice o nouă ideologie privind diferenţele dintre oameni şi un nou fel de a structura societatea care nu a mai existat înainte în istoria umanităţii. Ideea de „rasă” a fost de la început menită să creeze şi să justifice diviziuni şi ierarhii, în contextul capitalismului timpuriu, în care societăţile vestice exploatau teritoriile nou „descoperite”, cucerite şi colonizate.

Fabricarea unui nou tip de categorizare care să împartă oamenii în „civilizaţi” adică „albi” şi „primitivi” adică „non-albi”, era necesară în contextul colonizării, în care anumite populaţii erau exploatate şi menite în mod definitiv statutului de sclavi. Această ideologie a „rasei” a fost concepută pentru a justifica şi organiza sclavia umană într-o vreme în care societăţile Europei de vest îmbrăţişau filozofii promotoare ale drepturilor individuale şi ale drepturilor omului, ale libertăţii, democraţiei, justiţiei, fraternităţii şi egalităţii. Singura cale prin care creştinii ar fi putut justifica sclavia era să degradeze populaţiile din colonii la statutul de non-umani. Prin urmare, umanitatea populaţiilor non-albe a fost pusă la îndoială până la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Ideea de „rasă” nu are nicio bază ştiinţifică. „Rasa” în sens genetic nu există în specia umană şi nu există vreo dovadă că ar fi existat vreodată. Consensul printre majoritatea cercetătorilor din domeniul biologiei evoluţioniste, a antropologiei şi a altor discipline este acela că distincţiile rasiale sunt irelevante din punct de vedere ştiinţific, atâta vreme cât grupurile rasiale nu sunt distincte genetic şi asupra lor nu se pot face măsurători în această privinţă. După cele mai recente descoperiri ştiinţifice, toate fiinţele umane au o descendenţă comună – prima populaţie umană care a trăit în Africa acum aproximativ 60.000 ani.

Portretizând realitatea socială aflată într-o permanentă inegalitate ca aflându-se de fapt într-o stare naturală, de natura biologica şi deci legitimă, ideologia „rasei” a fost si este folosita pentru a organiza instituţii precum economia, statul, familia, religia şi sistemele de educaţie în acord cu reproducerea inegalităţii, a îmbogăţirii injuste şi a opresiunii aliniate graniţelor rasiale. Rasismul este o practică ideologică, obiectul ei specific fiind construit. Această premiză implică faptul că ceva care nu există, adică rasa, ia fiinţă prin diferite practici ale indivizilor, grupurilor şi statelor şi devine, în consecinţă, o realitate, o relaţie socială şi o formă de legiferare. Deşi ideea de „rasă” este un mit, totuşi acest mit conduce la realitatea rasismului, rasism pe care capitalismul se bazează pentru a putea exploata oameni şi resurse şi rasism pe care statele neo-liberale îl condamnă la nivelul retoricii oficiale dar îl promovează în practică.

Colonialitatea puterii (coloniality of power), un concept dezvoltat de către Anibal Quijano ca să descrie structurile de putere, control şi hegemonie care îşi au bazele în colonialismul perioadei moderne dar care nu se limitează la această perioadă istorică ci continuă să opereze în prezenta lume globalizată, împarte populaţia planetei conform ideii ficţionale de „rasă”, stabilind că anumite populaţii au nevoie să fie „modernizate” conform standardelor capitalismului. Practici cum ar fi controlul şi aproprierea de teritorii, exploatarea muncii, transformarea vieţii în marfă, limitarea mobilităţii persoanelor în paralel cu fluidificarea circulaţiei capitalului, devalorizarea şi aproprierea unor tipuri de cunoaştere sunt ascunse şi justificate de această retorică a „salvării” şi „integrării” celor consideraţi a fi „primitivi”.

“Problema romilor”

Deceniul de Incluziune a Romilor a fost lansat oficial pe 2 februarie 2005 la Sofia. Deceniul de Incluziune a Romilor 2005- 2015 este un proiect internaţional în care sunt implicate organizaţii precum Banca Mondială, Consiliul Europei, Organizaţia pentru securitate şi cooperare în Europa, Open Society Institute şi Naţiunile Unite precum şi guvernele a nouă ţări din Europa centrală şi de est şi ONG-uri internaţionale pentru drepturile romilor. În contextul extinderii Uniunii Europene, s-a considerat că romii, ca una dintre cele mai numeroase minorităţi din Europa şi în acelaşi timp una din minorităţile cu un acces foarte precar la educaţie, sănătate şi pe piaţa muncii, necesită măsuri şi politici care să-i îmbunătăţească condiţiile şi să-i crească participarea activă la viaţa socială, economică, culturală, etc.

Punctul de plecare pentru Deceniul de Incluziune a Romilor nu este faptul ca toţi oamenii sunt egali ci premiza sa este tocmai inegalitatea oamenilor (romii fiind in aceasta logica „străinii” care trebuie incluşi).

Deoarece trăiesc in Europa de secole, romii ar trebui să fie consideraţi parte integrantă din Europa. Ei s-au stabilit aici cu secole înaintea apariţiei ideii de naţiune şi, astfel, am putea să ne întrebăm pe ce bază sunt ei socotiţi ca fiind ceva exterior, ceva ce naţiunile ar trebui să includă. În sensul acesta, conceptul de incluziune pare paradoxal. Dar dacă luăm în considerare cum funcţionează puterea şi la ce nivel este colonialitatea încastrată în capitalism, vom realiza că nu este vorba despre un paradox.

Ca sa înţelegem logica incluziunii, trebuie să ne întoarcem la miezul exploatării capitaliste, la istoria colonialistă a Europei şi la sclavagismul care a fost practicat în scopul progresului capitalist şi în folosul europenilor albi, pentru că aceste mecanisme definesc încă relaţiile umane. Timp de secole, istoria colonialistă a fost şi este normată de formele de producere a cunoaşterii europene (cum ar fi manualele, cursurile universitare, enciclopediile, lucrările de artă, etc.). Colonialismul este banalizat (şi în felul acesta justificat) fiind prezentat ca modernizare a zonelor înapoiate, ca fiind comerţ cu mirodenii, descoperiri geografice, misiuni de creştinare, călătorii ale artiştilor vestici in lumea a treia pentru a-şi găsi inspiraţia, etc şi nu ca fiind exploatare plină de cruzime, crime în masă, sclavie şi expropriere în numele progresului şi modernităţii europene. — Ivana Marjanović, “Contention of antiromaism as a part of the process of decoloniality of Europe” (“Contestarea antiromaismului ca parte din procesul de decolonizare a Europei”)

În paralel cu Deceniul de Incluziune a Romilor, peste tot în Europa, romii continuă să fie una dintre cele mai sărace minorităţi din Europa, cu un acces la educaţie şi la piaţa muncii scăzut, în condiţii care determină ca speranţa lor de viaţă să fie mult scăzuta faţă de cea a majoritarilor, în condiţii care anihilează stima lor de sine şi care îi determină să-şi reprime sentimentul propriei lor identităţi. Majoritatea romilor continuă să trăiască în adăposturi improvizate cu veşnica teamă a evacuării de către autorităţi sau a incendierii de către grupuri extremiste. În diferite locuri de pe teritoriul unor ţări participante în Deceniul de Incluziune al Romilor (inclusiv al României) s-au construit ziduri în jurul comunităţilor de romi sau familii de romi au fost evacuate în condiţii ilegale (pe timp de iarnă, fără să li se dea suficient timp să-şi împacheteze lucrurile, etc.) şi au fost mutate lângă gropi de gunoi şi zone de deşeuri toxice. Romi, care sunt cetăţeni UE, sunt plătiţi de către guverne ale unor ţări din „Vest” (Germania, Franţa) ca să se întoarcă în ţările de unde au plecat. Copii romi continuă să fie segregaţi în şcoli în care calitatea procesului educaţional e mult redusă. Femeile rome continuă să fie discriminate multiplu şi reproducerea lor continuă să fie socotita „periculoasă”. Discursurile rasiste sunt din ce în ce mai prezente în spaţiul public, accelerate fiind şi de criza financiară care are nevoie de supape pentru teama şi nesiguranţa majorităţii populaţiei, romii continuă să fie adesea portretizaţi în discursurile publice ca făcând parte dintr-o cultură „degenerată” şi „primitivă”, etc.

Deceniul de Incluziune a Romilor cuprinde ţările recent intrate în Uniunea Europeană sau care urmau să intre, ţări ai căror romi, aflaţi la limita sărăciei trebuie controlaţi şi normalizaţi. O oarecare îmbunătăţire a situaţiei romilor în aceste ţări ar presupune o mai bună exploatare a muncii lor cât şi un control mai eficient al migraţiei. În spatele retoricii neoliberale a incluziunii, diversităţii şi democraţiei se află aceeaşi logică conform căreia multiplicarea capitalului are nevoie de menţinerea anumitor categorii de oameni într-o stare continuă de marginalitate. Desfiinţarea ierarhiilor nedrepte care codează romii ca fiind „primitivi” sau „sub-umani” nu se poate realiza în cadrul aceleaşi logici capitaliste care este cea care, în paralel cu măsuri ipocrite de „incluziune”, creează şi menţine aceste ierarhii.

În timpul unei ore de educaţie vizuală, la un liceu de elită din Timişoara, în timpul unei discuţii despre discriminarea romilor:
– Dar ei sunt altfel… de ce nu li se dă o ţară a lor, aşa cum li s-a dat evreilor…
– Sau mai bine o insulă!

Referinţe:

Manuela Bojadžijev, “Does Contemporary Capitalism Need Racism?”, eipcp.net, 2006

Ivana Marjanović, “Contention of antiromaism as a part of the process of decoloniality of Europe”, www.reartikulacija.org/?p=647

Marina Gržinić- “De-linking Epistemology from Capital and Pluri-versatility. A Conversation with Walter Mignolo,” part 1 in Reartikulacija nr 4/ 2008, reartikulacija.org

Comments are closed