Despre controlul reproducerii

Download PDF PDFicon

Tendinţele pro-nataliste

În martie 2012, un proiect de act normativ iniţiat de doi membri ai Partidului Democrat Liberal, cu sprijinul asociaţiilor creştine pro familie din România, propunea ca femeile care vor să facă un avort să fie obligate să treacă printr-o „consiliere de criză”. Această consiliere ar fi presupus ca acestea să urmărească imagini video cu procedura medicală, deşi practica contravine Legii pacientului (care stipulează că pacientul are dreptul să nu afle detaliile procedurii prin care urmează sa treacă). De asemenea, consilierea ar fi presupus şi cercetarea cauzelor care o determină pe femeie să vrea să facă o întrerupere de sarcină, prezentarea unei examinări ecografice a sarcinii şi înmânarea unei înregistrări fotografice sau video a acesteia, explicarea riscurilor avortului şi a opţiunilor post-naştere în cazul în care femeia nu are resurse financiare să crească un copil.
Potrivit anunţului unei conferinţe de presă în legătură cu acest proiect de lege, proponenţii erau îngrijoraţi de „declinului legat de fragilizarea familiilor sau de banalizarea avortului”, în contextul unei „lungi ierni demografice, din care nu se poate ieşi decât prin politici nataliste sau prin deschiderea porţilor către o imigraţie masivă”.

Acest proiect de lege (care nu a fost votat) însumează tendinţele pro-nataliste cu puternicele lor accente rasiste şi xenofobe („deschiderea porţilor către o imigraţie masivă”), tendinţe care sunt din ce în ce mai vizibile în spaţiul public în ultimii ani. După experienţa traumatică a politicilor pro-nataliste ale lui Nicolae Ceauşescu, părea că problema interzicerii sau limitării dreptului femeii la avort nu s-ar mai putea pune. Dar tendinţele naţionaliste şi rasiste susţinute atât de biserică cât şi de statul secular presupun normarea reproducerii, normare prin intermediul căreia femeile „albe” sunt culpablizate dacă nu au copii, în timp ce reproducerea femeilor rome este socotită a fi periculoasă. Întotdeauna, corpul feminin este mediul prin care statul reglementează reproducerea, implicând cu acest scop mai multe instituţii sociale, cum ar fi familia, şcoala, biserica, instituţiile medicale. Ca rezultat al complicităţii acestor instituţii, corpul feminin este transformat într-un instrument al unor foruri presupus mai înalte, cum ar fi dumnezeu sau/şi naţiunea, foruri cărora femeile ar trebui să le cedeze dreptul de a decide asupra propriilor lor corpuri.

Deşi, în logica discursurilor pro-nataliste, femeile nu mai au dreptul de a decide în ceea ce priveşte propriul lor corp, totuşi condiţiile în care femeile aleg sau nu să fie mame nu sunt aduse în discuţie. Condiţiile improprii din maternităţile spitalelor de stat, felul în care este organizat oraşul cu o totală lipsă de atenţie faţă de nevoile mamelor cu copii mici, locurile limitate din creşe şi grădiniţe, atitudinea angajatorilor faţă de femeile care doresc să fie mame (care adesea îşi pierd locul de muncă după ce se întorc din concediul de maternitate), relaţiile patriarhale din majoritatea familiilor, în care toate muncile de îngrijire sunt responsabilitatea exclusivă a femeilor, dificultăţile financiare pe care le presupune creşterea unui copil pentru majoritatea populaţiei, presiunile neoliberale de a reconcilia viaţa de familie cu cea profesională, etc., toate acestea sunt ignorate în discursurile care criminalizează avortul.

Reproducerea „periculoasă” a femeilor rome

În ianuarie 2013, un grup de extremă dreapta numit Naţionaliştii Autonomi din Timişoara a anunţat pe website-ul lor că oferă suma de 300 lei oricărei femei rome din zona Banatului care dovedeşte că s-a supus unei operaţii de sterilizare în anul 2013.

Violenţa acestui gest nu este nouă. Imaginea cea mai persistentă în sfera publică în ceea ce priveşte femeile rome este imaginea care le reduce la rolul lor în reproducere, o reproducere care este codată ca fiind „periculoasă”. Femeia romă mereu gravidă, care naşte fără dureri, mama iresponsabilă, care face copii ca să le încaseze alocaţiile sau ca să-i exploateze, instrumentul care contribuie la creşterea demografică a unei populaţii inferioare şi periculoase, toate aceste imagini sunt proliferate în sfera publică şi şi-au găsit o reprezentare succintă şi clară în anunţul grupului de extremă dreapta menţionat mai sus.

În discursurile rasiste şi xenofobe corpurile şi fertilitatea femeilor au avut mereu un rol important, puterea femeilor pe care capacitatea lor de a crea alte fiinţe umane le-o conferă fiind adesea baza pe care operează practicile rasiste de control al populaţiei.

În timp ce femeile „albe”, din clasa de mijloc sunt adesea portretizate în discursurile publice ca fiind „iresponsabile” pentru că amână momentul în care să aibă copii sau pentru că renunţă la maternitate în favoarea carierei, femeile rome sunt condamnate tocmai dacă au mai mulţi copii. Femeile rome sunt adesea prezentate ca fiind „primitive”, mai aproape de natură, în contrast cu „civilizaţia” culturii majoritare şi din acest „primitivism” rezultă şi alegerea unora dintre acestea de a avea mulţi copii. În acest raţionament rasist sunt ignorate cauzele care duc la formarea unor familii mari, indiferent de etnia celor în cauză. Adesea sărăcia, lipsa de informare în privinţa metodelor contraceptive, relaţiile patriarhale din familie conduc la naşterea mai multor copii. Pe de altă parte, alegerea conştientă de a avea o familie numeroasă este lăudată dacă vine din partea unei femei „albe” şi „naturaleţea” acestei alegeri este celebrată, dar aceeaşi decizie din partea unei femei rome (chiar dacă aceasta are un statut economic care îi permite să se îngrijească corespunzător de copii) este dispreţuită şi „naturaleţea” ei este prezentata ca fiind „primitivă”. Mitul că, în curând, romii vor deveni populaţie majoritară în Europa face parte din aceasta logică rasistă.

Încă din anii ‘70, femei rome au fost sterilizate forţat în ţări precum Cehoslovacia, Ungaria, Suedia, Norvegia. Cazuri recente (care au avut loc după anii ‘90) au fost făcute publice în Cehia.

Sterilizările au avut loc uneori fără ca acordul femeii sterilizate să fie cerut, sterilizarea având loc fără ştirea acesteia, alteori femeilor sterilizate li s-a cerut acordul în timp ce acestea erau în travaliu, sau cu puţin înainte să nască, când teama şi durerea nu le permitea să ia o decizie raţională. Au existat, de asemenea, cazuri în care femeile au fost dezinformate în privinţa urmărilor şi riscurilor pe care le presupune sterilizarea, fiind convinse, în schimb, că o nouă sarcină le-ar pune viaţa în pericol, cazuri în care femeile au fost convinse prin mijloace pecuniare sau prin ameninţări că li se va lua ajutorul social dacă nu îşi dau acordul pentru sterilizare şi cazuri în care motive rasiale explicite au fost exprimate de către personalul medical atunci când femeia a fost supusă sterilizării. Uneori, femeile care au semnat acordul pentru a fi sterilizate nici nu au ştiut ce hârtie semnează, alteori, femeile care aveau deja mai mulţi copii, au fost ameninţate că vor fi acuzate că nu sunt capabile să-i îngrijească şi-i vor fi luaţi de către stat.

Sterilizarea femeilor rome este una dintre cele mai violente forme ale controlului rasismului instituţionalizat asupra corpurilor femeilor. Populaţia minoritară este codată în aceste practici ca fiind atât de „periculoasă”, de „degenerată” încât trebuie să se ia măsuri pentru ca copiii romi să nu se mai nască, iar aceste măsuri se materializează în acţiuni care afectează la modul cel mai direct femeile.

O discuţie auzita întâmplător pe stradă:
– Avortul este păcat, mare păcat, pentru că copiii vin de la dumnezeu.
– Dar copiii ţiganilor?
– Ăia vin de la satana.

Referinţe:

Eniko Vincze, “Criminalizarea avortului şi lipsa justiţiei reproductive”

Carmen Gheorghe / h.arta , Priveşte-mă aşa cum sunt. Cuvinte şi imagini ale femeilor rome/ Dikh man kada sar sem. Lava aj dikimata le rromnenqe/ See me as I am. Words and images of Roma women
seemeasiam.wordpress.com

Comments are closed