Glosar

Download PDF PDFicon

  • Clasa socială este rezultatul unui tip de aranjament ierarhic al oamenilor în societate, pe grupuri economice sau culturale. În sociologie şi filozofie politică, cea mai de bază distincţie de „clasă” se face între cei puternici şi cei fără putere. În teoria Marxistă şi în materialismul istoric, clasa socială este creată de structurarea fundamental economică a muncii şi proprietăţii. Mai multe teorii sociale şi politice consideră că clasele sociale cu o putere mai mare încearcă să-şi cimenteze propriile avantaje asupra claselor sociale inferioare (în ierarhia socială) în detrimentul societăţii ca ansamblu.
  • Ideologie se referă la producerea de înţeles şi semnificaţie. Poate fi descrisă ca un mod de a vedea lumea, un complex de idei, diferite tipuri de practici sociale, ritualuri şi reprezentări pe care tindem să le acceptăm ca naturale. Ideologia conţine în orice moment, în acelaşi timp, funcţii negative şi pozitive. Funcţia pozitivă a unei ideologii este de a oferi concepte, categorii, imagini şi idei prin intermediul cărora oamenii creează înţelesul lumii sociale şi politice în care se află, îşi formează proiecte şi acţionează, iar funcţia negativă a ideologiei se referă la situaţiile în care toate aceste perspective, inevitabil selective, nu sunt luate ca atare şi chestionate.
  • Ideologie dominantă: sistemul de gândire dominant sau setul de idei şi valori predominante la nivel socio-cultural, care reflectă şi menţine interesele celor de la putere. Justifică ordinea economică, socială şi politică pe care se bazează puterea şi dă formă percepţiilor indivizilor despre ei înşişi şi despre oamenii din jurul lor. Este inconştient internalizată de fiecare dintre noi, aşa încât nici nu realizăm cât de mult aceste idei şi valori formează şi limitează vieţile noastre şi justifică inegalităţile de putere.
  • Ierarhie: o clasificare in cadrul unui grup in functie de abilitati, profesie, avere sau rang social; (DEX: sistem de subordonare a elementelor, gradelor, functiilor, autoritatilor etc. inferioare fata de cele superioare).
  • Intersecţionalitate este o teorie care caută să examineze felurile în care variate categorii construite social şi cultural interacţionează pe multiple niveluri pentru a crea diverse forme de inegalitate în societate. Intersecţionalitatea susţine că modelele clasice de oprimare, ca acelea bazate pe „rasă”, etnie, gen, religie, naţionalitate, orientare sexuală, clasă sau (diz)abilitate nu acţionează independent unele de altele, ci interrelaţionează creând sisteme de opresiune care reflectă „intersecţia” formelor multiple de discriminare.
  • Meritocraţie este un sistem de guvernare sau organizare în care numirile în funcţii şi responsabilităţile sunt atribuite indivizilor pe baza talentului şi a abilitaţilor demonstrate şi nu pe baza averii (plutocraţie), originii, legăturilor de familie (nepotism), sau a altor factori determinanţi privind poziţia socială sau puterea politică. Într-o meritocraţie, societatea recompensează (prin bogăţie, poziţie şi statut social) talentul şi competenţa demonstrate prin acţiuni trecute sau prin competiţie. Meritocraţia este de asemenea termenul folosit pentru a descrie sau a critica o societate concurenţială care acceptă decalaje inechitabile ale venitului, averii şi poziţiei sociale în funcţie de talent, merit, competenţă, motivaţie şi efort, fără a-i lua în calcul pe cei care nu au mijloacele (materiale, de educaţie, etc) ca să îşi dezvolte talentele, competenţa, capacitatea de efort, etc.
  • Munca precară este munca caracterizată de contracte nesigure, cu jumătate de normă sau cu termen limitat (sau munca fără contract), de salarii mici, de lipsa asigurărilor sociale, este munca care nu este suficient plătită pentru a susţine o gospodărie şi pentru a conferi un minim de siguranţă. Munca precară este temporară, discontinuă, întâmplătoare, nesigură, cerând din partea angajatului maximă flexibilitate, pentru ca angajatorul să-şi poată maximiza profitul şi să-şi reducă riscurile. În ultimele decenii, în statele post-industriale, munca precară ia tot mai multă amploare, dar în statele cu economii mai puţin dezvoltate, cât şi pentru anumite categorii de oameni, munca precară a fost întotdeauna norma.
  • Neocolonialism: Termenul de neocolonialism a fost folosit cu referire la o varietate de acţiuni care au urmat eforturile de decolonizare de după cel de-al II-lea război mondial. În general, nu se referă la un tip de colonialism după definiţia cunoscută, ci mai degrabă la un colonialism prin alte mijloace. În mod specific, tipul de relaţie pe care statele puternice îl are cu statele mai slabe este considerat ca fiind similar cu exploatarea colonialistă, fiind creat în avantajul ţărilor puternice, fără ca acestea să trebuiască să construiască şi să menţină colonii în sensul clasic. Aceste acuzaţii se concentrează asupra relaţiilor economice impuse asupra statelor slabe şi a interferenţelor în politica acestora de către statele puternice.
  • Neoliberalism: Neoliberalismul constă, în esenţă, în organizarea şi guvernarea oricărui aspect al existenţei umane după regulile economiei, pieţei şi a profitului.
    Principalele aspecte ale neoliberalismului includ:
    -regula pieţei. Eliberarea iniţiativei private de orice constrângeri din partea statului, indiferent de daunele sociale cauzate. O deschidere mărită faţă de schimburile şi investiţiile internaţionale (ca în cazul tratatului NAFTA). Reducerea salariilor prin de-sindicalizarea muncitorilor şi eliminarea drepturilor acestora, care au fost câştigate în urma multor ani de eforturi. Renunţarea la controlul preţurilor. Completa libertate de mişcare pentru capital, bunuri şi servicii.
    -sistarea plăţilor publice pentru servicii sociale ca educaţia şi sănătatea. Reducerea reţelei de siguranţă socială pentru săraci, şi chiar pentru menţinerea infrastructurilor (drumuri, poduri, rezerve de apă).
    -deregularizare. Reducerea controlului guvernamental asupra oricărui aspect care ar putea diminua profiturile, inclusiv asupra protecţiei mediului şi a siguranţei locului de muncă.
    -privatizare. Vinderea tuturor întreprinderilor de stat, bunurilor şi serviciilor către investitori privaţi, acestea incluzând bănci, industrii cheie, căi ferate, autostrăzi, electricitate, şcoli, spitale, inclusiv apa.
    -eliminarea conceptului de „bun public” sau „comunitate” şi înlocuirea lor cu „responsabilitate individuală” pentru îngrijirea medicală, educaţie şi siguranţă socială.
    În lume, neoliberalismul a fost impus de instituţii financiare puternice ca Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca Mondială şi Banca de Dezvoltare Inter-Americană. Primul exemplu clar de neoliberalism în exerciţiu s-a produs în Chile (datorită teoriilor economistului Milton Friedman, antrenate de Şcoala din Chicago), după lovitura de stat sprijinită de CIA împotriva regimului Allende, care fusese ales democratic în 1973.
    Rapida globalizare a economiei capitaliste a proiectat neoliberalismul la scară globală.
  • Patriarhat: în cea mai simplă definiţie, patriarhat înseamnă conducerea societăţii şi controlarea resurselor de către bărbaţi. Instituţiile, normele şi practicile într-o societate patriarhală reflectă tacit nevoile, logica şi modul de interacţiune ale bărbaţilor. În utilizarea feministă, termenul patriarhat înglobează conotaţii mai complexe ce provin din interogarea legitimităţii regulilor care operează în societate după logica (exclusiv) masculină sau raportată la o viziune masculină. O astfel de ordine socială implică inegalitate între genuri (inferioritatea feminină şi superioritatea normativă masculină), ierarhia şi subordonarea şi susţine ideea că există întotdeauna o părere sau o soluţie superioară şi nu admite pluralismul.
    Feminismul urmăreşte să schimbe natura patriarhală a societăţii într-una fără dominaţie şi opresiune. Deoarece nu se poate vorbi de condiţii similare pentru toate femeile de „rase”, clase şi din zone geografice diferite, termenul mai adecvat pentru a descrie aceste diverse experienţe de opresiune este patriarhate.
  • Perioada de tranzitie se refera in aceste fise la perioadă de trecere a Romaniei de la regimul comunist la neoliberalism. Perioada care s-ar putea inscrie intre 1989 si 2007 (anul in care Romania a aderat la Uniunea Europeana) perioada in care s-au pus in practica reformele care au facut trecerea de la economia comunista centralizata la economia de piata. Perioada de tranzitie a fost caracterizata de privatizarea masiva a industriei si a fondului locativ, de desfiintarea unor ramuri ale industriei care nu mai puteau functiona in afara sistemului economic centralizat, de transformari ale institutiilor precum sistemul de invatamant, de sanatate, sistemul legislativ, etc, toate acestea afectand profund toate aspectele vietii.
  • „Rasă”: Ideea de „rasă” este o construcţie socială, fără nicio bază ştiinţifică. Acest termen derivă din formulările ştiinţifice eronate ale secolului al-XIX-lea şi din tradiţii filozofice mai vechi, fiind o invenţie umană al cărei criteriu de diferenţiere nu este nici universal, nici ştiinţific, ci a fost dintotdeauna doar un motiv folosit pentru a exploata diferenţele. „Rasa”, în sens genetic, nu există în specia umană şi nu există vreo dovadă că ar fi existat vreodată. Din punct de vedere genetic umanitatea nu poate fi clasificată în categorii geografice distincte.
  • Romofobia (anti-ţigănism/anti-gypsism) este o formă specifică a ideologiei rasiste, este un fenomen social complex care se manifestă prin violenţă, discursuri de ură, exploatare şi discriminare în cele mai vizibile forme, fiind o formă de dezumanizare şi rasism instituţionalizat. Romofobia este răspândită prin discursuri politice, ale unei părţi a societăţii civile, ale unei părţi a lumii academice, prin segregare, dezumanizare, stigmatizare, agresiune socială şi excludere socio-economică, etc. Romofobia se bazează, pe de o parte, pe frici imaginare, stereotipuri şi mituri negative şi, pe de altă parte, pe denigrarea sau ştergerea din conştiinţa publică a unei lungi istorii de discriminare a romilor. (Valeriu Nicolae, „Anti-Gypsyism – a definition” www.ergonetwork.org/antigypsyism.htm)
  • Statul bunăstării (welfare state): Un model în care statul îşi asumă responsabilitatea principală pentru bunăstarea cetăţenilor săi. Această responsabilitate, teoretic, ar trebui să fie completă, pentru că bunăstarea, în toate aspectele ei, se cuvine în mod universal cetăţenilor şi este văzută ca un drept. Statul bunăstării poate însemna, de asemenea, şi crearea unei „reţele de siguranţă socială” şi a unor standarde minime a diferite forme de bunăstare.

Comments are closed